Calaméo - Mario Vargas Llosa, Razboiul sfarsitului lumii

Șnur de poșetă se încrețește peste buza superioară recenzii

Mi-e vrerea să deapăn întocmai povestea unui episod din viața mea ce nu-i lipsit de o fărâmă de interes; teamă mi-e însă ca neîndemânarea-mi în meșteșugul scrisului să nu i-l scadă cumva. Întâmplările pe care le voi așterne pe hârtie sunt atât de proaspete încât răsunetul înfiorărilor lor nu mi s-a stins încă din suflet.

Din pricina aceasta, de bună seamă, povestirea se va înfățișa pe alocurea nu destul de limpede. Drojdia n-a avut vreme să cadă la fund și nu mi-e ușor să-mi cobor adânc privirea în acest răstimp din viața mea spre a desluși ce se cuvine să iau și ce să las pentru a înlesni înțelegerea și a da farmec mărturisirilor.

În schimb, va clocoti în ele adevărul și, cine știe, poate vrăjita lui înrâurire va izbuti să risipească și să șteargă sumedenia de pete pe care pana mea le-a lăsat să cadă. Întâi și întâi, e bine să vă spun cine sunt eu, care mi-e ținutul și starea.

cum să îndepărtezi ridurile mândre cumpără ingrediente anti-îmbătrânire

Mărturisesc că sunt galeg, chiar din inima Galiciei, căci m-am născut într-un târgușor din ținutul Orense, numit Bollo. Tatăl meu, spițerul acestui târg, nu avea alți feciori în afară de mine și a agonisit o avere care, dacă în Madrid nu înseamnă cine știe ce, în Bollo ne așază aproape de cei înstăriți.

niacinamidă pentru piele împotriva îmbătrânirii remediu pentru ridurile de expresie

Liceul l-am urmat la Orense, iar Facultatea de medicină la Santiago. Tata ar fi dorit să aleg tot farmacia, dar n-am avut niciodată tragere de inimă să pisez și să împachetez droguri.

Și apoi, la liceul din Orense, prinsesem de veste că tovarășii mei socoteau medicina drept o meserie mult mai nobilă, ceea ce mă hotărî să mă îndepărtez cu totul de îndeletnicirea tatălui meu. Așa că, de îndată ce-mi terminai studiile, cerui și obținui de la el, nu fără anume osteneală, îngăduința de a-mi da doctoratul la Madrid.

Și sosind în capitală, în loc să caut să-mi sporesc cunoștințele, nu prea sigure, bineînțeles, în știința medicinei, pierdui destulă vreme prin cafenele și, ceea ce-i și mai rău, deprinsei năravul funest al literaturii. A vrut soarta să nimeresc la o pensiune unde locuia și un autor dramatic al por menor, cu alte cuvinte dintre aceia care ticluiesc piese cu ora pentru teatrele de vară și care îmi împărtăși pe loc nesfârșita-i venerație pentru arta de a desfăta publicul timp de trei sferturi de oră și disprețul lui profund pentru tot ceea ce venerasem mai înainte, pentru științele exacte și naturale cât și pentru oamenii care le profesează.

Collantes, căci așa se numea poetul, zâmbea, nu cu dispreț, ci cu adevărată milă, când îi vorbeam de înțelepții mei maeștri din Santiago, ba, o dată, a avut cruzimea să mă tragă de limbă, la cafenea, dinaintea altor camarazi, literați și ei, ca să-mi arăt entuziasmul pentru Tejeiro și alții, care mi se păreau 8 mie profesori eminenți. M-au lăsat să vorbesc cât am vrut, și când eram și eu mai înflăcărat în panegiric, s-au pornit pe râs ca niște nebuni. Ce rușine am pățit atunci și cum mă fâstâcisem, nu vă mai spun.

Atât a fost de-ajuns ca prietenii săi să izbucnească iar în hohote de râs. Împinseseră gluma până acolo încât, ori de câte ori mă întâlneau pe stradă, nu uitau să mă întrebe de sănătatea lui Tejeiro, și asta a ținut vreo câteva luni. Cunoșteau toate operele dramatice câte se puseseră în scenă din și până atunci, și un copoi nu adulmeca mai bine iepurele decât ei asemănările și înrudirile operelor care se jucau pe scenele capitalei.

Erau meșteri mari în arta de a stârni râsul publicului călcându-se pe bătături, trântindu-și pălăriile, poticnindu-se, făcând băi de apă rece cu un pahar care se varsă și alte șolticării de același soi, ce nu dădeau niciodată greș la teatru. Și nu ești tunel infrarosu tatăl? Astronomia, chimia, filosofia, fiziologia, mofturi demne de oamenii inferiori, de care prietenul meu Collantes și confrații lui își băteau joc cu multă îndemânare sau, cum ziceau ei, cu mult haz!

cele mai bune produse antirid Cele mai bune recenzii de umiditate anti-îmbătrânire

De atunci încolo nu mai nutrii altă ambiție decât să am și eu haz, mă trudeam din răsputeri să ajung și eu un om cu haz. Și nici comedia pe care o însăilai și le-o citii, adunându-i în acest scop acasă și îmbiindu-i cu țigări și pahare de manzanilla, n-ajunse să le smulgă aprobarea. După ce au fumat și au băut cât au vrut, începură să zeflemisească biata-mi operă de-ți era mai mare dragul și, cum sunt prieten al adevărului, recunosc că o făceau cu mult duh.

Dar noi, cei din Galicia, suntem aproape tot atât de încăpățânați ca și cei din Aragón. Nu m-am dat bătut. Am scris alta și încă alta și am izbutit s-o reprezint și am fost zgomotos luat la goană. Dar n-am renunțat, cum ar fi trebuit, cu desăvârșire, la literatură. Și de-atunci încolo mă apucai cu atâta râvnă 9 să zugrăvesc tot ce-mi ieșea în cale, că parcă Dumnezeu mă trimisese pe lume doar cu această menire.

Ziarele din Madrid și din provincie începură să geamă sub greutatea descrierilor mele.

Care sunt ridurile de deasupra buzei superioare

Repede mă preschimbai în specialist. Puțin a lipsit să nu pun pe cărțile de vizită Ceferino Sanjurjo, poet descriptiv. În asemenea împrejurări, cine să-și mai amintească, mă rog, de medicina legală ori celelalte materii ale doctoratului! Am plecat să petrec vara la Bollo și l- am convins pe bunul meu tată că nu mă născusem să iau pulsul cuiva ci să descriu în versuri tot ceea ce există în natură, iar el îmi făcu rost de bani spre a mă întoarce în anul următor la Madrid.

Welcome back

Am dus aceeași viață de mai înainte și am cultivat aceeași specialitate pe care întâmplător și în chip atât de fericit o dibuisem. Dar, fie din pricina vieții sedentare și dezordonate pe care o duceam, fie pentru că descrierile, atunci când se abuzează de ele merg drept în stomac și nu se mai clintesc de acolo, neîndoios este că acest organ mi se îmbolnăvi.

Mă simțeam atât de rău, încât trebui să mă hotărăsc ca, în primăvară, să mă duc să fac o cură de apă la Marmolejo. Aici începe perioada din viața mea pe care am vestit-o drept interesantă.

  • Care Santos Pofta de Ciocolata PDF | PDF
  • Palacio Valdes - Sora San Sulpicio (Literatură) | PDF
  • Produse anti-imbatranire de origine

Și adevărul e că regret ce-am anunțat, căci nu-i nimic mai rău spre a obține succese mari în povestiri decât să trezești curiozitatea prin făgăduieli ademenitoare. În sfârșit, am fost neîndemânatic și-i drept să plătesc greșeala.

Dacă râdeți de mine și de nebuneasca-mi pretenție, nu voi fi de partea dumneavoastră, ca în seara aceea funestă când am fost fluierat în teatrul Eslava, pentru a vă auzi hohotele de râs.

E groaznic! Afară de asta, am multă încredere în descrieri. Cu bagajele făcute și după ce am mâncat în grabă, am luat personalul de Sevilla în ziua de 4 aprilie … Când se isprăvi cu despărțirile și țignalul șefului dădu semnalul de plecare, iar trenul nesfârșit porni din gară, am aruncat o privire cercetătoare spre cei ce mă întovărășeau.

Călătorul din fața mea era un bărbat palid, de patruzeci până la cincizeci de ani, cu mustața neagră și mâinile osoase și păroase; cel de lângă el era un domn rotofei, cu ochii mari și jucăuși, cu niște favorite cărunte, tăiate puțin mai jos de ureche, înfățișare deschisă și râzătoare, în timp ce celălalt, prin expresia bănuitoare și întunecoasă a privirii, părea un om cu o fire închisă și morocănoasă. De cum ieșirăm din gară, ursuzul, gemând înăbușit, își scoase ghetele și-și puse papucii, își așeză pălăria de castor în plasă și-și acoperi capul cu o tichie.

Catalanul îi aruncă o privire pe jumătate plină de indignare, pe jumătate întrebătoare. Catalanul coborî ochii, clătină ușor din cap și se pregăti să-și aprindă o țigară.

Spunea aceasta cu aceeași intonație satisfăcută și chip surâzător, de parcă ar fi povestit cum ajunsese la Polul Nord. Te-nșeli, domnul meu; prafurile mele nu-s droguri, sunt făcute numai și numai din vegetale. Catalanul îl privi țintă, apoi îmi aruncă și mie o privire, strâmbându-se într-un chip ce vorbea de la sine.

În Simancas nu se mai pomenește de friguri, iar de oftică nici atât. Aici catalanul izbucni într-un răsunător și brutal hohot de râs, care îl făcu pe bunul don Nemesio să se rușineze.

Se supără puțin și câtva timp nu mai scoase nicio vorbă, dar, la vreo câteva minute, neputându-se stăpâni, dete iar drumul moriștii omorându-ne cu întrebările. Unde mergem, de unde suntem, ce meserie avem etc. Catalanul îi răspundea în silă, când îi răspundea, și nu prea des.

Eu îi satisfăcui bucuros curiozitatea. Rămase încântat aflând că mă duceam la Marmolejo.

Transcript

Tot într-acolo mergea și el, să-și îngrijească o umflătură a bășicii. Mulțumită întrebărilor lui aflai repede că vecinul catalan era judecător de ocol într-un sat din provincia Córdoba și că se ducea la Sevilla să se prezinte președintelui de tribunal.

Se numea Jerónimo Puig. Asta-i tot ce putuse să smulgă de la el don Nemesio care, în ceea ce-l privește, ne informă din belșug despre locul, situația, familia, firea și de multe alte lucruri care puteau fi direct 11 sau indirect folositoare biografiei sale.

Era proprietar bogat în Simancas, unde se născuse și crescuse, și avea nevastă și șapte copii, patru din ei însurați. Expunerea serioasă și conștiincioasă pe care ne-a făcut-o despre firea fiecăruia din ginerii și nurorile sale ținu aproape un ceas. Catalanul, când socoti potrivit, își făcu perină din manta, se întinse de-a lungul canapelei și nu după produse anti-imbatranire din începu să sforăie.

Eu m-am văzut nevoit să-l mai ascult încă multă vreme, deși la urmă sfârșii prin a mă gândi la treburile mele, lăsându-l să sporovăiască în voie. Trenul gonea acum pe câmpiile din Mancha, ce se întindeau de amândouă laturile ca un bărăgan negru și nesfârșit, acoperit de bolta scânteietoare a firmamentului presărat de stele.

Don Nemesio, obosit, în sfârșit, de atâta trăncăneală, începu să moțăie, fără a se hotărî însă să se culce, ca și cum ar fi vrut să se păstreze veșnic treaz spre a relua firul convorbirii de îndată ce somnul i-ar fi îngăduit o clipă de răgaz. Trenul se opri. Sării din loc, mă grăbii masca hidratanta pentru ten uscat facuta acasa deschid geamul pironindu-mi ochii nesățioși în bezna câmpiei.

Numele acela îmi răscolise inima; era patria faimosului don Quijote de La Mancha și chiar dacă în calitatea mea de poet liric am disprețuit întotdeauna pe romancieri din pricina lipsei de ideal, totuși numele lui Cervantes îmi vrăjea mintea prin marea faimă de care se bucură în tot universul. Silueta neagră a satului se deslușea în depărtare, iar un turn se înălța pe deasupra-i desprinzându-și lămurit clopotnița pe fondul întunecos al nopții.

Sărmanul Cervantes! Aici a fost închis și schingiuit ca cel din urmă perceptor; disprețuit și înjosit peste tot, de parcă n-ar fi dat în toată viața lui decât de poeți lirici!

Mă uitam la satul Argamasilla, unde se zice că Cervantes a fost închis și din care a făcut ținutul eroului său.

Apoi, șnur de poșetă se încrețește peste buza superioară recenzii spre mine, mă întrebă cu interes: Cervantes era un om priceput, nu-i așa?

Începu să mijească de ziuă în Despeñaperros. O geană roșie ce tighelea răsăritul da cerului o înfățișare fantastică de Demachiant facial anti-îmbătrânire de casă de iarmaroc. Crenelurile lanțului munților din depărtare prindeau a se colora în verde.

Cu ochii umflați de somn și dârdâind ușor de frig privii pe fereastră și zării sătulețul Vilches, pitoresc aninat între doi munți și nu prea departe de drum; parcă părea culcat într-un leagăn ale cărui capete erau legate de crestele munților.

Diunggah oleh

În Manzanares i se dăduse odată o cafea mizerabilă și niște unt rânced; cu alt prilej, șeful gării din Alcázar nu voise să-i taxeze bagajul pentru că sosise cu două minute mai târziu; altă dată, în hanul din Menjíbar, nu i se dădu răgaz să prânzească; dar el, care e un mare șnur de poșetă se încrețește peste buza superioară recenzii, îl păcăli pe hangiu înșfăcând tot ce se găsea pe masă și ducând cu el în compartiment.

În vremea asta eu îl invidiam pe catalan care, pe de-a-ntregul înfășurat în pătură, dormea buștean. Dar cum în lumea asta fericirea nu-i cu putință, tocmai când mă gândeam la ea se ivi controlorul și-l trezi cerându-i biletul.

Se sculă destul de morocănos, spre a nu-și schimba obiceiul.

tratamente pt cearcane si pungi noua viata anti imbatranire dayton ohio

Sosirăm în gara Baeza, unde catalanul coborî pe peron. Don Nemesio și cu mine rămaserăm în vagon. Se auzii clopotul, șeful trenului îi pofti pe călători în vagoane, se auzi zgomotul ușilor trântite, dar catalanul nostru nu mai apărea. Don Nemesio era tare îngrijorat.

creme anti-imbatranire compara suplimente anti-imbatranire ulta magazine

Trecură câteva clipe; toți călătorii erau la locurile lor. Când răsună țignalul șefului și locomotiva îi răspunse cu o formidabilă pufnitură, don Nemesio, cuprins de o chinuitoare neliniște, își scoase venerabila chelie pe fereastră strigând: — Puig! Trenul o porni și începu să se îndepărteze de gară, iar tovarășul meu de călătorie continua să strige la fereastră: — Puig! În cele din urmă căzu sfârșit pe canapea, cu consternarea întipărită pe față.

Bietul om! Mie nu mi se părea așa de jalnică cum i se părea lui, dar, cântându-i în strună, o deplângeam și eu amar. Și mâine trebuia să se prezinte negreșit președintelui tribunalului! Eu nu pricep cum pot fi unii oameni așa de zăpăciți… Drept e că la o nevoie urgentă… Doamne ferește!

La prima gară îi lăsăm bagajele șefului, iar lui îi telegrafiem. Ce zici? Găsii nimerită propunerea, și așa cum ne-am gândit am și făcut-o la cea dintâi oprire a trenului. Cu această datorie de omenie împlinită, ne-am întors iar în vagon cu satisfacția ce-o încerci totdeauna când duci la capăt o acțiune bună și 13 ne-am reluat voioși convorbirea; de astă dată ascultam mai atent amănuntele biografice în care se șnur de poșetă se încrețește peste buza superioară recenzii proprietarul din Simancas.

Lumina dimineții, radioasă acum, ca și perspectiva de a sosi în curând, ne însuflețeau. Don Nemesio scoase o spirtieră și începu să pregătească ciocolata pe care am băut-o cu nespusă poftă și bucurie. Mai trecură zburând patru-cinci gări. Ajungem la Andújar. Cum o mai duceți?

Cauzele ridurilor cu coardă

Don Nemesio și cu mine rămaserăm înlemniți și schimbarăm o privire plină de groază fără să-i răspundem la salut. Noi ne-am ospătat ca niște catalani… Am dat peste niște concetățeni, chiar din Reus, ce ziceți? Noi, din ce în ce mai fâstâciți, ne uitam la el atât de ciudat și de speriați, încât numai printr-o minune nu băga de seamă neobișnuita noastră purtare.

În sfârșit, deschise ușa și șnur de poșetă se încrețește peste buza superioară recenzii așeză vesel lângă noi, în vreme ce pe mine parcă mă apucase frigurile, iar pe don Nemesio nădușelile. Nu făceam altceva decât să aruncăm priviri repezi spre plasă în așteptarea momentului când catalanul avea să-și ridice ochii și să descopere lipsa bagajelor.

După câteva momente, nemaiputând răbda chinul, mă hotărâi s-o retez dintr-o dată. Domnule Puig… noi, cu cea mai bună intenție din lume, ți-am făcut un pocinog. Catalanul mă cercetă îngrijorat și mă zăpăcii nițel. Mi-ați făcut-o fiartă! Cum mă mai înfățișez eu acum președintelui în tichie și papuci?

Îți pot face rost și de câteva cămăși. Ce naiba ai avut dumneata cu el, de ce te-ai băgat unde nu-ți fierbe oala? Din ce în ce mai furios, smulgându-și părul și nemaigăsindu-și loc pe canapea, Puig începu să-și verse focul în catalană, spre marea noastră fericire, pentru că nu-l înțelegeam.

Numai după intonație și după privirile dușmănoase cu care ne fulgerau din când în când pricepeam că ne ocăra ca la ușa cortului. În felul acesta ne-am apropiat de gara Arjonilla. Când trenul se opri, victima noastră se grăbi să coboare fără să-și ia rămas bun; trânti ușa și dus a fost: de atunci nu l-am mai văzut.

Marmolejo nu strălucește prin caldarâmul său.

Calaméo - Mario Vargas Llosa, Razboiul sfarsitului lumii

Prin ferestruici puteam ajunge cu mâna pereții văruiți ai caselor. Când, în sfârșit, dete Dumnezeu să se oprească omnibuzul, sări sprinten jos și, galant, ne întinse mâna să coborâm. Eu, din modestie, nu primii. În curtea pavată cu cărămizi roșii și galbene, se aflau patru sau cinci ghivece cu portocali pitici.

Informasi Dokumen

Odaia în care am fost găzduit era largă la intrare și scundă și îngustă spre fund, în chip de coșciug, ceea ce trăda la arhitectul care construise casa anume sentimente ascetice pe care nu le-am putut verifica.

Patul, de asemenea, cobora parcă în linie dreaptă din patul folosit de sfântul Bruno. După ce rămăsei în găoacea aceea cât a fost nevoie pentru a mă spăla și a-mi schimba rufele, ieșii ca greierii la soare întovărășit de stăpân, care avu amabilitatea să mă conducă la locul de unde izvorau apele binefăcătoare.

Îmi propuse să merg în trăsură; dar având în vedere înfățișarea nu prea îmbietoare a vehiculului ce mi se oferea, și cu dorința, firească oricărui călător, de a vedea și a-și da bine seama de aspectul și așezarea locului unde mă aflam, hotărâi s-o pornesc pe jos.